Fie că e dark-wave, new-wave, punk sau post-punk, toate laolaltă mă duc cu gândul la subcultura Goth, la strigoi și vampiri și oameni care dansează pe morminte. E probabil filmul în care mă regăsesc foarte tare și îl apreciez foarte mult.
Dar ce se întâmplă atunci când post-punk ul și prietenii săi ajung și pe meleagurile noastre românești, mai precis, în Transilvania? Ei bine, devine post-punk vampiric.
Dar nu am inventat eu termenul acesta, ci chiar cei ce au adus strigoii și strigoaicele împreună în inima Transilvaniei, în orașul Cluj Napoca.
„Bossferatu” este numele lor și sunt doi „vampiri” ale căror nume reale nu le știu încă, dar, sub pseudonim, se prezintă drept Marquizu (chitară și voce) și Grofu (bas și voce). Nu au toboșar, dar, cu ajutorul tehnologiei, reușesc să își surprindă gloata de „strigoi” cu fiecare ocazie. Eu, bineînțeles că mi-am făcut curajul să le scriu și să le arăt aprecierea mea și să îi invit să povestim.
M-am întâlnit așadar, după întoarcerea mea în România, cu ambii „vampiri”, la o bere și puteți vedea mai jos discuția noastră:
Eu: Bine v-am găsit! Mă bucur foarte mult că mi-ați acceptat invitația și că mi-ați răspuns la mesaje. Eu v-am descoperit prin intermediul unui prof de la facultate, v-am ascultat și mi-a plăcut.
Știu că v-ați concretizat ca și trupă odată cu lansarea primului vostru album „Undead Again” la începutul anului 2023, dar proiectul era în formare din 2022.Voi începe astfel cu prima întrebare. Cum a început totul? Cum v-ați cunoscut și dacă v-ați gândit să vă faceți o trupă în cadrul unei discuții la o bere sau altfel?
Marquizu: Aici, cred că țin eu minte! Inițial, voiam să fac o trupă de metal cu mult înainte (cred că prin 2016) și mi s-a recomandat, prin alți oameni, să apelez la Grofu. Am fost la el la un concert. Back in the day, am încercat să colaborăm și ne-am întâlnit în cadrul unei singure repetiții și atunci s-a concretizat că nu avem compatibilitate muzicală.
Ulterior, în pandemie, am fost împreună la o seară de boardgames, unde nu l-am recunoscut din prima deoarece purtam măști pe atunci. Stând la povești, mi-a spus că are o trupă de punk care se numește „Bossferatu”, cu încă un toboșar și am zis „Ce tare, hai că mă bag!”. Așa a început totul, apoi ne-a plecat toboșarul și am rămas numai noi doi.
Grofu: Proiectul a început ca fiind unul Punk, ceva mai modern, cu influențe mai agresive și mai supărate, deci, nu în zona de goth, melodic sau post. Așa cum a zis și Marquizu, a plecat toboșarul din trupă pentru că s-a mutat la București, cu munca. Am încercat să găsim alt toboșar, dar nu am reușit și am fost puși în situația să cântăm, fie cu drum machine și track-uri, ori să nu mai cântăm deloc. Încetul cu încetul, a început totul să meargă. Am experimentat, ne-am dat seama că sună bine tobele sintetice, apoi că sună bine să fie mai melodice piesele, apoi că vocea mea mai de bariton sună bine și nu prea există trupe de post-punk în România, iar toate s-au îmbinat astfel încât am ajuns să scriem „Undead Again”.
Eu: Nu vă este greu cu toate sintetizatoarele și toată tehnologia să fiți doar doi oameni la show, pe scenă?
Grofu: Eu cred că este mult mai ușor!
Marquizu: Nu trebuie să montezi tobe, nu trebuie să montezi amplificatoare.
Grofu: Nu trebuie să fie 10-15 oameni care merg în turneu. Suntem doar doi oameni și tot concertul ne încape în două ghiozdane .
Marquizu: E puțin mai greu cu făcutul de spectacol, căci trebuie să fie animat, iar pe partea asta devine un challenge, dar vom veni cu soluții creative și este ceva la ce ne gândim deja.
Grofu: Elementul vizual e puțin mai greu de produs într-adevăr. Dar ne și ajută un picuț. Există genul ăsta de trupe, în ceea ce privește stilul ăsta muzical: Lebanon Hanover, She Past Away de exemplu.
Eu: Cum v-ați găsit identitatea asta? Știu că la început faci cover-uri, dar,totuși, cum ați ajuns la sound-ul pe care l-ați dorit voi cu adevărat?
Grofu: Îmi place întrebarea asta! A fost un proces. „Undead again” sună difeit de „Neon Strigoi” care este al doilea album. Sunt diferențe între ele, sunt lucruri pe care le-am concretizat doar cântând, practic. Nu pot să zic că încă am ajuns la sound-ul ideal, dar pot să zic că de la album la album iterăm. Dar ceea ce vrem foarte mult să facem este să ne poziționăm foarte ferm sub umbrela overall in the post-punk, care și așa este un termen super generic ce îți permite să suni de la Idols, The Strokes la multe alte direcții în care poți merge. Ceva ce poate suna și puțin a dark-wave. Dar știm că vrem să fie melancolic, dark și nu în ultimul rând, dansabil.
Eu: Acum mi-ar plăcea să vorbim despre piesele voastre. Știu că, în mare parte, sunt legate de strigoi, scheleți, vampiri ș.a.m.d. Sunt super jucăușe și dansante cum ați zis deja.
Care sunt restul temelor pe care vă place cel mai mult să le abordați? Mie personal, îmi place piesa „Căpitanul”. O ascult pe „repeat ”de multe ori.
Marquizu: Haha, ce mișto alegere! Este de pe primul album și a rămas neschimbată.
Grofu: Hai, că răspund eu aici, pentru că eu scriu majoritatea versurilor. În general, într-adevăr, temele par a fi, cumva, cheesy sau qwerky (adică ușor siropoase sau banale, pe românește). Avem, clar, piese în care nu ne place să ne luăm în serios și, în general, nu ne place să ne luăm foarte tare în serios dar, foarte multe dintre piese au subtexte destul de clare și se pot regăsi tematici existențialiste, ca de exemplu, frica de moarte și mortalitate, singurătatea, dragostea.
Marquizu a adăugat aici că vibe-ul de vampiri e mai pregnant pe primul album, pe când, pe „Neon Strigoi” nu mai este totul atât de cartoony.
Grofu: Cred că am și schimbat puțin perspectiva asta: de la vampirul adevărat, cum îl vezi în desene sau filme, la o formă de vampir mai urban, care trăiește precum toți ceilalți, are sentimente și suferă, îi este greu sau bine.
Eu: Știu că la prima noastră interacțiune online v-am povestit că îmi plac și mie: Type O Negative, She Past Away, Sisters Of Mercy etc.și voiam să vă pun întrebarea asta, deoarece o ador: Dacă ar fi să colaborați sau să cântați pe scenă cu orice artist sau trupă din zona asta, fie el/ei/ele dead or alive (deci puteți să îi și înviați dacă vreți), care ar fi?
Marquizu: Eu cred că Joy Division ar fi cei mai mișto. Sunt și super populari, sună și foarte bine, însă, a murit solistul lor foarte devreme, din păcate.
Grofu: Atunci, o să fiu eu ăla mai realist și cu picioarele pe pământ și o să zic: Lebanon Hanover, pur și simplu pentru că am, undeva în mine, speranța că, într-o zi, se va întâmpla.
Marquizu: Aș mai adăuga că am fost la ei la concert, înainte să facem switch-ul pe post-punk și mi-am zis: „ei sunt chiar doi pe scenă și uite că au umplut o sală întreagă și au făcut mega show!”
Aici au continuat discuții să ne vedem la Electric să-i vedem pe cei de la Lebanon Hanover împreună.
Eu: Stilul ăsta a apărut prin anii 70’-80’, iar în prezent a început să fie din nou popular sau să se reinventeze trupe în sensul ăsta. Știu că ați colaborat și cu Corina Sucarov care are proiectul „+SHE+”. Credeți că sunt șanse ca în România să ajungă să se formeze și să se dezvolte trupe din zona asta?
Marquizu: Da! 100%! Noi suntem aici, în Cluj, de când am prins ceva popularitate, un prieten de-al meu a făcut chiar o piesă de post-punk și mi-a trimis-o. Nu îți trebuie atât de multe: muzica este destul de simplă, trebuie să te concentrezi mai mult pe versuri. Poți să iei cea mai ieftină chitară pe care o ai, poți să îți descarci programe gratis, sample-uri și tot ce vrei.
Grofu: Eu nu știu sigur. Poate...Sper! E și ușor de cântat și încă există public, mai ales în rândul tinerilor. Cumva, toate aceste mișcări sunt ținute pe umărul lor, deci, dacă cu ei va rezona genul ăsta de muzică, sigur va exploda. În caz contrar, va rămâne în underground, despre care pot să spun deja că este foarte sănătos. Sunt surprins de cât de mulți oameni apreciază, totuși, și se bucură de genul ăsta de muzică la noi. Am observat diferența și când am început să scriem în română.
Marquizu: Eu sunt mai optimist că o să se facă trupe noi, deoarece spre deosebire de rock sau metal, nu ai nevoie de atât de multă aparatură: Nu iți trebuie tobe, nu îți trebuie o sală de repetiții. Poți repeta practic la tine în sufragerie.
Eu: Așa e! Am mai vorbit și cu membrii altor trupe care au realizat că melodiile în română chiar prind mai bine la public. Deși inițial și-ar fi dorit să aibă un sound internațional.
Dacă tot am vorbit despre public. Cum v-au primit oamenii din România, mai ales în Cluj? Le-a plăcut conceptul vostru? Au fost oameni care au venit la primele concerte?
Marquizu: Haha! La primul concert am cântat în „Țevi” (bar din Clooj) și nu a venit mai nimeni și ne-am dus prin bar să mai chemam lume și așa s-a umplut.
Grofu: Primul nostru concert a fost bun. Am primit feedback pozitiv.
Marquizu: În Cluj am avut printre cele mai faine concerte. Când am venit dintr-un turneu (Craoiva, Timișoara, București etc. ), ne-am întors în Cluj și era total altă energie. Se simte că ești acasă.
Grofu: E cripta noastră aici!
Eu: În ce orașe ați vrea să mai cântați? Cam ce v-ar tenta?
Grofu: Drept să îți spun, peste tot! Oriunde am ști că o să fie cineva să ne asculte.
În principiu, la Baia Mare, Timișoara, Arad, Sibiu, Costinești.
Eu: O să revin puțin la muzica voastră. Haideți să vorbim despre „Neon Strigoi”.
Mi-a plăcut foarte mult numele! Mă face să mă gândesc la un strigoi mai modern, mai urban ca să zic așa. Știu că aveți si melodie care are același nume, dar „Gerar” și „Nocturn” sunt preferatele mele. „Gerar” bineînțeles că îmi place pentru că este mai dark, în felul ei.
Grofu: Chiar am vrut ca „Gerar” să fie mai black metal, pentru că am zis că nu ne oprește nimic.
Eu: Vreau să îmi povestiți puțin despre album. Care a fost procesul? Inspirația pentru album, piese? Este chiar așa de periculoasă viața în Mănăștur (cartier din Cluj despre care se zicea că e rău famat)?
Grofu: Hahaha! Nu stă niciunul dintre noi în Mănăștur, dar am fost des! Adevărul este că blocurile din visualizer-ul nostru sunt toate din Mănăștur așa că, la fiecare concert, aducem Mănășturul după noi. Nu a fost ceva foarte coerent în conceperea albumului, nu am avut o inspirație specifică, dar ne-am propus ca fiecare piesă să fie dark and dancy. Ăsta a fost cumva un laitmotiv. Am învățat de la „Undead Again”, unde fiecare piesă a fost de un material și de o textură diferită. Aici am vrut să unificăm totul sub cupola asta de dark and dancy. Am zis că „dacă nu sunt piese dark and dancy nu le punem pe album!” . Și au fost piese care din considerentul ăsta nu au ajuns pe album.
Eu: Deși voi mi-ați zis numele voastre reale ( am promis să nu le dezvălui), ați ales să rămâneți sub un fel de anonimat. De ce ați luat decizia asta? Vreți să fiți dark and misterious? Sau să nu amestecați proiectul cu viața personală?
Grofu: Inițial, am vrut să rămânem total sub anonimat, dar ne-am dat seama că nu este deloc sustenabil, însă, așa cum ai și întrebat, vrem să diferențiem între persona-ul nostru real și cel de vampir. Grofu e Grofu și Marquizu e Marquizu, pe scenă vin și fac treaba pe care o au de făcut. Persona artistică e diferită de cea reală și așa trebuie să rămână.
Marquizu: Mi se pare ok un semi-anonimat pe care îl joci pe scenă și ulterior vine lumea la tine și, la fel ca după o scenă de teatru, mergi la actor să povestești cu el. Mie nu îmi place ideea de viață personală care este peste tot publică. Îmi place mai mult vibe-ul de anonimat.
Eu: Nu știu de ce, în capul meu credeam că veți veni costumați.
Grofu: Nu știu dacă am fi apucat. :))))))))))
Am mai vorbit și despre posibile colaborări cu alte trupe, cum ar fi SPP sau E-an-na și băieții au zis că s-au gândit la asta deși, cine știe, poate ne pregătim să auzim un post-punk în combinație și cu alte stiluri. De asemenea, mi-au zis că deja pregătesc piese noi, cu un post-punk axat pe simplitate și sinceritate confrom spuselor lui Marquizu. „Ceva ce să semene și mai mult cu Neon Strigoi” a adăugat Grofu.
Deci, în concluzie, vor să se dedice stilului post-punk, axat foarte mult pe partea Goth, cu niște versuri interesante ce să prindă la public, conform Marquizu.
Eu: Să știți că într-adevăr și eu am rezonat mai mult pe partea de „Neon Strigoi” decât la albumul precedent, „Undead Again”.
Grofu: Asta am remarcat că prinde mai bine și la public. Iar de pe „Undead Again” piesele în română sunt mai apreciate.
Marquizu: „Dans macabru”, de exemplu, a crescut chiar organic.
Eu: Urmează să vă adresez o întrebare care mi-a venit pe moment. Dacă ar fi să alegeți o locație ceva mai spooky pentru concert, sau chiar un oraș, unde v-ați duce?
Grofu: Îmi place întrebarea! Chiar mă gândesc și nu știu!
Marquizu: Ar fi fain undeva într-o pădure!
Grofu: Într-adevăr ar fi fain un festival de ăsta in the wild. A fost undeva în afara Clujului acum ceva ani un festival de outdoors. Nu era neapărat axat pe un gen muzical. Aduceau oamenii pe scenă în Munții Apuseni și aveau loc concertele noaptea. Vibe-ul ăla e foarte fain! Mi-ar plăcea să existe la un moment dat un festival mai în sălbăticie și poate și ușor pe tema asta de goth.
Marquizu: Mi-ar plăcea și la Râșnov, unde se desfășoară Rockstadt-ul. Mi se pare o locație bună. Tot așa un festival mai axat pe muzică gothică.
Eu: Să știți că și eu tot la o pădure m-am gândit drept locație!
Din păcate am ajuns la ultima întrebare. Dacă ar fi să transmiteți ceva celor ce au citit acest articol până la capăt, cât și fanilor voștri, care ar fi acest lucru?
Grofu: Poate aș merge chiar pe ceva ce a zis mai devreme Marquizu. Faceți-vă trupe de post-punk! Dacă vă place stilul și credeți că aveți cu ce contribui la modul sincer artistic și muzical, faceți-vă trupe de post-punk și poate vom cânta împreună!
Eu: Super drăguț! Vă mulțumesc foarte mult!
Grofu și Marquizu: Noi mulțumim fain!
Cam asta a fost! Eu sper că vibe-ul spooky și dark al acestui interviu v-a plăcut și v-a încântat. Faceți muzică, consumați muzică în continuare! Până data viitoare, eu vă îmbrățișez cu drag! Las mai jos și o melodie de la băieți. Sper să vă placă!
