Bună dragilor!
Pe Marius și pe trupa sa, Walking To The Moon, i-am găsit întâmplător pe tik tok, când au postat câteva secvențe ale clipului video pentru prima lor piesă de debut și anume „Undeva”. Când am văzut că a dat și el pe „urmărire” profilului meu de Instagram, m-am gândit că nu ar strica să îi povestesc despre pasiunea mea și să îl invit la o poveste.
Zis și făcut. Marius a fost mai mult decât încântat de idee, iar duminică, am avut un Meet în care am vorbit despre proiectul său muzical și ce alte aspirații mai are alături de trupa sa.
Acum că am făcut o mică introducere a artistului, vă invit să savurați interviul pe care i l-am luat unui tânăr cu vise mari din București.
EU: Doresc în primul rând să îți mulțumesc că mi-ai acceptat învitația și că te-ai prezentat onorabil într-o după-amiază de duminică. Dacă tot ești o persoană care este la început de drum cu trupa sa, te rog să îmi povestești puțin despre tine. Cine este solistul trupei Walking To The Moon, Marius Mușat?
Marius: Bună, în primul rând îți mulțumesc că mi-ai oferit ocazia să vorbesc puțin despre proiectul acesta. Am puține emoții! Adevărul este că am mai dat interviuri, dar nu în calitate de solist, ci de chitarist și cred că cu asta ar trebui să încep. Am fost mai întâi chitarist în mai multe proiecte, de la punk, la country, am avut și o mică experiență cu lăutăria. Am studiat ulterior și chitara clasică.
Ai putea spune că din greșeli înveți,iar din greșeli s-a născut și proiectul ăsta, din dorința de a îmi duce visul la capăt. Știu că foarte mulți artiști ar spune că muzica este viața lor și totul se naște dintr-o pasiune foarte mare, dar mulți se împotmolesc într-un anumit punct. Am realizat că este greșit să îți pui visul în cârca altuia. Mi-am zis că „Ok, cred că ar trebui să iau puțină atitudine!” și să încerc să merg și pe partea cu vocea.
EU: Asta e foarte fain și consider că este foarte adevărat, deoarece am auzit că există artiști care chiar se împotmolesc, așa cum ai zis și tu și ajungi să îți dai seama că nu este chiar vocația ta. Sunt oameni care au un anumit stil sau un anumit mod de a-și exprima pasiunea asta pentru muzică. Și dacă tot ai început să îmi povestești despre proiect, că ai trecut prin toate etapele acestea înainte să se înființeze Waliking To The Moon, cum a luat naștere, de fapt, trupa??
Marius: Asta este o poveste un pic mai lungă să zic așa.
EU: E în regulă, avem timp!
Marius: Perfect!
Am început la chitară, ca orice alt licean care ascultă Metallica, Red Hot Chilli Peppers și Led Zeppelin. M-am apucat să cânt împreună cu un prieten din liceu, cântam metale. Apoi, la facultate m-am mai diversificat și pe alte stiluri. Ulterior, simțind nevoia să aprofundez, am început să studiez și chitara clasică la școala de arte.
Pe atunci, aveam o trupă de Indie Rock care se numea Mission Apollo . Din păcate lucrurile nu merg întotdeauna cum îți dorești tu, deși deja mă vedeam cu ei și eram cu toții ca o familie.
Ceea ce m-a motivat după ruptura de trupă a fost să văd Nothing But Thieves anul trecut la Electric Castle.
Ca o concluzie, pot spune că au fost câteva momente cruciale care m-au adus în acest punct, de a începe proiectul Walking To The Moon.
EU: Să știi că și eu abia așteptam să îi văd. Eram voluntară în cadrul festivalului și fix atunci am terminat tura. Am fugit într-un suflet până la scenă.
Marius: Haha ce tare! Eu eram acolo de la artistul de dinainte ca să pot să îi văd chiar din față. Am condus efectiv într-un cazan de mașină fix până la Cluj, doar ca să îi văd. Nu puteam decât să mă gândesc la cât de tare ar fi să cânt pe acea scenă. E un fel de orgoliu al oricărui artist care își spune „Și eu pot să cânt acolo!”; „Pot cânta poate mai bine!”. Le dădeam deja mesaje Anei (pianista) și lui Andrei (actualul chitarist) „Haideți, ce facem? Hai să facem treabă!”
În acel moment m-am gândit să îi dau mesaj lui Mihai, producătorul nostru. I-am spus că am mai mult de 10 piese scrise inițial pentru prima trupă și l-am întrebat „Crezi că e vreo șansă să le trag cu vocea?”; „Vin-o în București și încercăm!”.
M-am întors de la Electric Castle și am ajuns la producător acasă unde toată luna August și
până la jumătatea lui Septembrie ne-am văzut aproape zilnic să lucrăm la cât mai multe piese pentru viitorul album.
Și uite așa a apărut piesa „Undeva” prima pe care ai ascultat-o și tu de altfel.
Marius: Eu la început scriam în engleză, îmi era mult mai ușor să scriu astfel și am început să scriu și în română pentru că sigur ne vom face o bază de fani mai întâi în România, dar în continuare țintesc ca mesajul nostru să ajungă la cât mai multă lume. Dar de exemplu, piesele deja scoase sau pe care urmează să le scot deși sunt scrise în română, sunt melodii scoase acum 4 ani, deci simt și eu datoria să public mai întâi ceea ce am scris mai demult și abia apoi să încep să lucrez la ceva nou. „Undeva” a apărut, aș putea spune,din senin. Eram pe atunci cu o altă trupă de alternativ mai spre TOOL aș putea spune, chiar înainte de trupa „Mission Apollo”. Am început să mă joc la chitară, iar la o aluzie făcută de basist, ne-am gândit ca melodia să se numească chiar „Undeva”.
EU: Apreciez foarte mult povestea asta din spatele pieselor! Chiar doream să te întreb la un moment dat cum a luat naștere și această piesă care e și piesa voastră de debut de altfel.
Marius: A pornit de la o petrecere.Țin minte că a fost o noapte haotică din care îmi aduc aminte doar anumite frânturi și în mod evident a fost scrisă pentru cineva de atunci, dar îmi este greu să îți spun și cine exact pentru că, așa cum s-a cernit și timpul aș putea spune că a fost chiar o fantasmă, rod al imaginației mele. Nu pot spune că e însă o poveste foarte complexă: seară de rockeri nebuni, o petrecere, vezi pe cineva care îți place și restul e poveste.
EU: Chiar stăteam și mă întrebam „Este ceva mai complex?” ; „Ce poveste de dragoste dramatică se ascunde acolo?” Cel puțin clipul video asta îți dă de înțeles.
Marius: Este de fapt o poveste mai complexă pe tema asta se leagă de următoarea piesă care se numește „Cine ești?”. Acea fantasmă s-a dovedit a fi cineva cu probleme foarte mari, iar eu jucam foarte mult rolul de salvator și credeam că toată lumea poate să fie schimbată și nu a fost să fie chiar așa deoarece din experiența aia m-am ales cu o foarte mare suferință. Am căutat mereu ,însă, ca din orice experiență rea să scot ceva productiv. Așa a ieșit, de fapt, „Undeva”. Probabil și „Uită-mi numele” este inspirată de acolo și în mod clar „Cine ești?” când o vei asculta, vei înțelege și mai multe.
EU: Cred că, ca trupă la început de drum, cel mai bine este chiar să experimentezi
totul și să vezi ce variantă este cea mai bună pentru tine. Mă gândeam să te întreb chiar cam cum s-a simțit atmosfera la primul vostru concert? Cum se simte să împărtășești arta ta cu noul tău public?
Marius: Voi începe prin a vorbi despre emoțiile trăite pentru că, așa cum spuneam, nu mi-a venit să cred cât de multe emoții am putut să am. Îmi aduc aminte că, acum 7 ani când am urcat pentru prima oară pe o scenă cu o trupă ca chitarist, am avut mari emoții. Apoi, când am început să mă obișnuiesc cu publicul, cântam, dansam, nu aveam nicio problemă. Acum, când
m-am urcat pe scenă în calitate de solist, mi-au spus chiar și colegii „La prima piesă, am crezut că o să începi să plângi, erai pierdut!” . Din fericire, cu cât stăteam mai mult pe scenă mă mai îmbărbătam, dar nu mă așteptam să fie așa. Am cântat și în Quantic și în mai multe cluburi din București îmi ziceam „E doar alt concert, doar că pe lângă chitară cânt și la voce, ce poate să fie atât de diferit?”. Din contră! Eram tot transpirat, mă uitam la toboșar în
spatele meu, era și el tot apă. Probabil a fost o emoție foarte mare, a venit foarte multă lume, în condițiile în care noi nu ne așteptam să nu fie mai mult de 50 deoameni, dar s-a apropiat de 100 de persoane. Era arhiplin, erau oameni pe care chiar nu îi cunoșteam, adică vorbisem cu prietenii noștri, dar stăteam într-un fel de culise și mai vedeam persoane intrând și ne întrebam „Ăsta e de la tine? Îl cunoaște cineva?” Adevărul este că noi, având deja câțiva ani de muncă în spate, am reușit să ne facem niște relații, avem deja câteva locații unde
putem cânta. Probabil trebuie să mai scoatem și noi câteva piese, dar am pornit
de la gândul că asta îmi doresc să fac și mergem înainte orice ar fi.
EU: Exact! Și acum că tot veni vorba de public și oameni sunt curioasă tu ce ai prefera, un public calitativ sau cantitativ? Mă refer la faptul că îți dorești un fanbase sau să te extinzi la
un nivel mainstream, în care să te știe toată lumea dar să nu fie neapărat persoane foarte dedicate.
Marius: Să știi că asta se leagă de o poveste foarte interesantă pentru că la un moment dat doream și eu să cânt pe scene mari precum Metallica, să fi cunoscut, să ai avionul ăla privat și toate astea. Erau totodată și vise de adolescent, dar cu timpul am descoperit foarte multe la mine, în special că doresc tot mai tare să produc o muzică care să aibă de asemenea un mesaj, să fie mult mai profundă. Aș prefera să fie un public cât mai calitativ, ca să îți răspund la întrebare, dar îți dai seama că nu mi-ar displăcea să cânt pe scena de la Electric Castle de exemplu (aia mare).
Momentan, nu putem spune că avem un venit sustenabil din muzică, iar după acest prim concert care a fost unul de probă, vrem să mai lucrăm la partea creativă și să mai muncim, înainte de a mai accepta o altă oportunitate de a cânta în altă parte. Fiecare are și alt job sau studiază.Eu trăiesc din muzică, dar în cu totul altă nișă, deci nu trăiesc doar din cântat.
EU: Chiar eram curioasă dacă pe viitor o să dorești să trăiești doar din muzică sau dacă această latură va rămâne doar la nivel de hobby pentru tine?
Marius: Pentru mine a fost destul de clar de la început. Eu vreau să fie doar muzică, nu mai există altă variantă de mijloc. Sunt convins că ulterior banii vor veni. Cred că, dacă muncești puțin, vei reuși să câștigi suficient de mult încât să te simți ok.
EU: Plus că acum există toate platformele astea pe care este atât de ușor să te promovezi și să îți susții muzica/arta. Chiar sunt curioasă, că tot se leagă de ceea ce povestim, cam cum vreți voi să vă promovați munca pe mai departe, care sunt pașii următori în perioada asta?
Marius: Bună întrebare! Îți dai seama că eu, activând în zona asta de distribuție de muzică, realizez faptul că contentul este viral și trebuie să ai cât mai mult și cât mai diversificat. Acum sunt foarte binecuvântat să lucrez cu oameni dedicați și creativi. Problema este că nu poți tu, ca muzician, să ai timp să te ocupi și de parte asta (de a arăta și bine). Avem noroc cu câte un
prieten care ne mai ajută, fie cu câte o poză, fie cu pagina de Instagram, însă, în momentul de față, dacă vrei să fi o trupă care să prindă, trebuie să ai o echipă dedicată. E destul de greu să angrenezi oamenii și să le promiți că le vei oferi ceva când la început de drum nu ai nimic.
Ne gândeam totuși să mai postăm și săf acem și pe tiktok anumite chestii, că și așa tu ai zis că așa ne-ai descoperit de exemplu, deci TikTok și Instagram cred că sunt esențiale acum.
EU: Acum aș vrea să mă întorc puțin la partea de poezie. Aș vrea să știu cam cum îți vine inspirația în legătură cu versurile, ai pasiunea asta de mult timp sau s-a dezvoltat pe
parcurs?
Marius: Pot spune că cochetam și când eram mic cu latura asta artistică, dar atunci eram mai mult cu partea de beletristică, adică scriam povești, eram foarte fantezist când eram copil.
Simțeam nevoia să mă exprim și uite așa m-am dus spre partea de chitară pentru că, nu am avut o relație foarte bună cu ai mei și simțeam nevoia să evadez cumva ,sau poate nu știam să o fac altfel. De asemenea, am dat peste soliști care nu scriau versuri, iar asta m-a împins de la spate să scriu eu, deși nu mă consideram suficient de bun.
Ca să răspund și la întrebarea „Cum scriu?” sau „De ce mă leg?” e o stare. La început aveam nevoie să simt foarte puternic ceva ca să pot să fiu și capabil să scriu. Acum realizez că este elementar pentru mine să fiu singur ca să pot scrie, dar pot să îmi induc acea stare, indiferent dacă este de bucurie sau de tristețe. Mă leg în principal de ce am trăit sau partea de filosofie (mi-a dat drept exemplu „Mitul androginului” de Platon) sau idei universale. Pot spune că prin ceea ce scriu, încerc să înțeleg lumea din jur.
EU: Dacă ar fi să alegi pe cineva din toată lumea asta cu care să colaborezi sau cu care să cânți pe aceeași scenă, cine ar fi acesta/aceasta?
Marius: Este foarte greu să aleg. O să râzi de mine, dar mi-ar plăcea să cânt cu Metallica și o să-ți spun si de ce. La mine în familie nu se ascultă rock
deloc. În clasa a 5-a butonam televizorul și am dat peste o piesă de la Metallica „The day that never comes”. Așa că nu pot să uit ziua aia, pentru că a fost primul meu contact cu muzica rock. În acel moment chiar m-am gândit „Cum ar fi să împart scena cu ei?” Acum, în prezent, pentru că am mania asta, bineînțeles că aș vrea o colaborare cu Nothing But Thieves.
EU: În încheiere, cam ce ai vrea să le transmiți viitorilor tăi ascultători sau oamenilor care încă nu v-au descoperit?
Marius: Pentru mine este o mare bucurie când zici „viitorilor ascultători”. Le-aș spune că le mulțumesc. Dacă se opresc din timpul lor să ne asculte piesele, sunt foarte încântat. În momentul în care îmi spune cineva „Bă Marius, mi-a plăcut piesa!” sau „Mi-a plăcut în punctul ăla!” Mă bucur că în momentul respectiv s-a transmis un anumit mesaj și că s-a creat o anumită legătură cu acea persoană.
Deci abia aștept să creem cât mai multe legături.
EU: Ce frumos am încheiat! Îți mulțumesc! Și multă baftă cu tot proiectul și tot ceea ce faci!
Marius! Și îți mulțumesc și eu dinsuflet și să ne auzim cu bine!
Mă bucur să văd că apar tot mai multe trupe cu potențial din România și că am ocazia să vorbesc cu oameni atât de talenați înaintea faimei. Pe Marius îl aptreciez foarte mult, iar din ce am vorbit simt că este un om cu verticalitate care abia așteaptă ca lumea să îl descopere și să îi asculte muzica. Vă invit să ascultați piesele pe care le-au scos și sper din suflet să vă placă!
Eu mulțumesc că îmi sunteți în continuare alături și sper să nu încetați niciodată să consumați artă. Rock on!
