Ro(ck)mina Apostol: „este foarte greu să găsești în

 

industria muzicală femei care să cânte rock cu distortion”

Eu: Bună Romina! Mă bucur tare mult să te am alături de mine! Voi începe prin a-ți adresa prima întrebare și anume: acum câți ani s-a înființat trupa?

Romina: Asta nu știu să îți spun sincer! Eu am intrat în trupă acum aproximativ 2 ani, iar băieții se cunosc de mai mult timp, de la o școală de muzică la care am mers și eu ce-i drept, doar că am ajuns acolo mult mai târziu decât ei.

Eu: Am înțeles! Tebuie să le spun cititorilor mei că eu am vrut să îți iau interviu de mai mult timp, deoarece te apreciez foarte mult, iar noi ne știm și suntem prietene de ceva vreme. Pentru că abia acum s-a ivit ocazia să stăm de vorbă, aș vrea să spui oamenilor care nu te cunosc câteva lucruri despre tine, deși poate ați văzut-o în 2021 când a participat la Superstar, unde a ajuns până în marea finală.

 

Romina:Păi, sunt o fire foarte energică, iar tot ceea ce îmi doresc eu este ca rock-ul vechi să revină la viață și tocmai asta vreau să transmit prin muzica noastră, prin versurile noastre, prin tot ceea ce facem.

Eu: Asta mi se pare foarte fain, având în vedere că tu ai 18 ani, fapt ce șochează foarte multă lume în special când îți ascultă vocea. Aș vrea să știu: ai fost pasionată de muzică de când erai mică sau pasiunea asta a apărut mai târziu?

 

Romina:Da, eu m-am apucat de muzică pe la 5/6 ani. M-am apucat de vioară prima oară, apoi părinții mei nu și-au mai permis să mă susțină, așa că m-am apucat de pian și am studiat câțiva ani. Ulterior, m-am lăsat și de pian și m-am apucat să învăț să cânt la chitară. Într-un an, de Crăciun, mi-am luat singură chitară și m-am apucat să învăț uitându-mă la tutoriale pe internet, pentru că ai mei nu voiau să fac muzică. Ei voiau să fac informatică. De altfel, am studiat și la liceul de informatică. Prin competiția Superstar le-am demonstrat că drumul meu este către muzică, nu către înformatică.

Eu: Și talentul ăsta ,totuși, tot ai tăi l-au descoperit, sau au fost alte persoane care te-au influențat să mergi pe drumul ăsta?

 

Romina: Ai mei nu m-au încurajat foarte mult, ba din contră, nu le-a surâs foarte tare ideea, dar foarte mulți prieteni de familie, în momentele în care veneau la noi acasă, mă încurajau să le cânt și le plăcea foarte mult, așa că m-a dus la canto o prietenă de familie.

 

Eu: Ce frumos! Am avut și eu o astfel de prietenă care atunci când colegii de clasă râdeau de mine să nu mai scriu și mă judecau, ea îmi spunea mereu că sunt „scriitoarea ei”. Susținerea vine de multe ori din locuri din care nu te aștepți.

 

Romina:Da, exact!

 

Eu: Ți-ai dorit totuși să faci alte lucruri ,în afară de muzică, vreodată? Ce alte hobby-uri mai ai?

Romina: Alte hobby-uri în afară de muzică nu prea am, în schimb am făcut foarte multe sporturi, doar că mi-am rupt piciorul de vreo 6 ori și am fost nevoită să renunț din a mai face sport. Am făcut și baschet, și volei, am mers și la sală... Mi-a plăcut de asemenea să pictez, am fost mereu o fire foarte artistică și de asemenea mi-a plăcut să scriu, de asta acum scriu versuri, pentru că mi-a plăcut din totdeauna. Și cam asta e!

 

Eu:Fiecare dintre noi cred că a avut o sumedenie de hobby-uri la început de drum și le schimbam pe toate.

 

Romina:Da, până să ajungi la destinația ta!

 

Eu: Exact! Având în vedere că ai o cultură muzicală vastă și cover-urile cântate de tine, care sunt cele mai mari influențe pe care le-ai avut în materie de artiști?

Romina: Pentru mine cea mai mare influență a fost și este Janis Joplin. Știu că nu ar trebui să îi urmez stilul de viață deoarece deja toată lumea știe deja cât de haotic a fost și cât de mult s-a distrus, însă ea a avut foarte mare creativitate și consider că vocea mea se aseamănă foarte mult cu vocea ei. M-a inspirat dintotdeauna. Din punct de vedere al stilului muzical și a ceea ce fac băieții în trupă, cel mai probabil este Jimmy Hendrix. Tocmai de asta și numele trupei noastre este „The Vodoo Child”, deoarece ne-am inspirat din piesa lui Hendrix cu același nume.

Eu: Foarte, foarte interesant! După cum mi-ai și spus mai devreme, tu ai intrat mai târziu în trupă, așa că nu te voi întreba care este povestea din spatele trupei, ci mai degrabă cum ai ajuns tu să cânți cu ei, sau și mai bine, cum au ajuns ei să cânte alături de tine?

Romina: Povestea este foarte interesantă deoarece eu eram la aceeași școală de muzică cu ei, doar că ei s-au lăsat, dar între timp aveau nevoie de niște fete să facă un cover celebrei piese „We are the world” și atunci am mers eu la studio la ei. Mi-au dat să cânt o parte din piesă, doar că era o parte foarte foarte ușoară, ceea ce pentru mine nu reprezenta o provocare, iar eu voiam să cânt ceva mai greu din acea piesă și cum înregistra Andrei într-o cameră cu mai multe fete, eu am mers în altă cameră alături de Sid (Robert), colegul nostru și am început să cântăm, el la chitară, eu cu vocea, și cumva dintr-o joacă am avut un fel de jam session. Atât el, cât și tatăl lui Andrei au văzut că am foarte mult potențial și m-au chemat la studio. La studio am mers să fac cover-uri cu trupa, doar că la acea vreme aveau altă solistă. Între timp, aceasta i-a părăsit și am intrat eu în trupă și cumva ne-am înțeles extraordinar de bine din prima.

Eu: Bănuiesc că a fost un fel de chimie între voi ați putea spune.

Romina: Da da, exact!

Eu: Poți acum să îmi povestești, dacă tot am adus vorba de concursurile muzicale la care ai participat, (țin minte că te-am susținut foarte mult la Superstar), cam cum a fost acea experență, cum te-a ajutat pe plan muzical?

Romina: Nu e vorba doar de dezvoltare muzicală. Consider că prin experiența Superstar m-am dezvoltat foarte mult ca persoană. Adică m-am maturizat foarte mult de la o fată de 16 ani care când intra pe platou începea să țipe și să fie foarte haotică și să înnebunească pe toată lumea, am ajuns să fiu mult mai calmă, mai concentrată pe muncă, dar cumva să păstrez din spiritul ăsta energic și nebun.

Eu: ai ceva, o amintire pe care să nu o uiți, ceva ce s-a întâmplat acolo și va rămâne cu tine toată viața?

Romina: Da. Cel mai probabil a fost un moment de la Superstar în care producătorul mi-a zis să cânt piesa „Street spirit” de la Lena Hall, pe care toată lumea o iubește. Doar că, ascultând originalul, m-am stresat extrem de tare și am fost foarte tristă. Mi-am zis „eu nu pot să fac nimic pe piesa asta!”. M-am dus acasă, la studioul din Iași și l-am întrebat pe Andrei „Ce fac eu cu piesa asta? Cum o cânt ?”. Am început să lucrăm și cumva am reușit să îmi transform frustrările și toată supărarea pe care o aveam, să recompun cumva piesa, să o fac în stilul meu și când am ajuns înapoi pe platoul de filmări de la Superstar, mi s-a spus că am pneumonie. Eu nu știam ce să fac, nu mai aveam voce, nu puteam să respir, plângeam încontinuu, mai aveam câteva minute să intru pe scenă și cumva am reușit să cânt. Nu îmi aduc aminte nimic din momentul în care cântam, dar îmi amintesc doar că Marius Moga s-a urcat pe masă și mi-a spus că sunt la cel mai înalt nivel.

Eu: Ce mișto! Au fost faini jurații când i-ai cunoscut în persoană? Cum a fost să îi cunoști pe toți?

Romina: Vreau să spun un lucru foarte important, sunt tot oameni! Lumea îi vede ca pe niște superstaruri bineînțeles, ceea ce și sunt, dar până la urmă tot oameni sunt și tot suflet de om au, așa că ne-am înțeles foarte bine și ne-au sprijinit extraordinar de mult în tot ceea ce făceam și ne doream și ne ajutau foarte mult cu sfaturi. Veneau la noi înainte și după filmările de pe platou și chiar a fost plăcut să îi întâlnesc și să colaborez de asemenea cu ei, pentru că atât Marius Moga, cât și Smiley m-au chemat la studiourile lor ulterior.

Eu: Ce drăguț, mă bucur! Sincer, știu că vorba aceea, „Nu îți cunoaște niciodată idolii!” nu este în totalitate adevărată, deoarece am pățit și eu la rândul meu să am interacțiuni plăcute cu persoanele pe care le admir. Tot pe nișa asta este și următoarea întrebare: dacă ai putea să colaborezi cu cineva, oricine, indiferent dacă mai trăiește sau nu, cine ar fi acea persoană? Bănuiesc deja răspunsul, dar chiar am dorit să îți adresez această întrebare.

Romina: O colaborare sinceră hmm... Din România sau chiar nu contează?

Eu: Nu contează! Poate să fie, așa cum am spus, dead or alive deci nu are neapărat relevanță.

Romina: Ok, Ok! Aș spune Janis Joplin , dar aș prefera să rămână la nivelul de dorință, așa că...e o întrebare grea, trebuie să mă gândesc puțin daar...sincer cred că aș face o colaborare cu Lzzy Hale, solista de la Halestorm . Este extraordinară, are o voce foarte puternică care cumva îmi dă foarte multă energie și mi se și potrivesc piesele ei și stilul ei chiar dacă ea este mult mai în vârstă decât mine.

Eu: De ce ai face colaborare cu ea și ce îți place atât de mult?

 

Romina: Îmi place mult cum cântă, deoarece este foarte greu să găsești în industria muzicală femei care să cânte rock cu distortion, exact ceea ce fac și eu, deoarece este o tehnică vocală renumită mai mult pentru bărbați decât pentru femei. Chiar dacă diferența de vârstă este foarte mare, ea cred că are vreo 40 de ani ( a nimerit, am căutat ulterior), dar atât versurile, gândirea ei, stilul vestimentar și modul în care cântă- live cântă exact la fel ca în studio nu este nicio diferență-.

Eu: E chiar exemplul perfect. Mi se pare foarte important ca un artist să aibă pachetul complet. 

Romina: Exact!

Eu: Ziceai ceva legat de scris ceva mai devreme. Tu ești singura care scrie piesele pentru The Vodoo Child sau este și Andrei sau chiar și restul trupei care intervine pentru versuri?

Romina: În general,toți compunem piesele,însă eu mă ocup mai mult de partea de scris. Mă ajută foarte mult Sid (deja știți sper că Sid este Robert, basistul), scrie foarte fain și mă ajută mult.De asemenea și băieții mai vin cu câte o idee, îmi mai spun ce să schimb, cum e mai corect poate, ce gânduri mai au, ce vor să mai schimbe. Băieții sunt cei care se ocupă de linia melodică de la chitară, iar eu mă duc sus, aceștia mi-o trimit, și ulterior stau cu gândurile mele ca să pot să scriu.

Eu: Tot legat de asta, având în vedere că am citit puțin backstory-ul noului album „From the dark”, ai putea să le spui oamenilor de ce se numește așa?

Romina: Albumul se numește așa, deoarece, deși pare puțin cam neortodox să o spun, cumva numele ăsta ne-a ales pe noi, nu noi de el. De fiecare dată când ne întâlneam ajungeam cumva să vorbim despre toate momentele noastre întunecate și toate momentele în care ne simțeam cumva la pământ, și totodată „Stuck in time” adică pierduți în timp, pierduți cu sentimentele, așa că e un album despre frustrare, un album al tinereții pentru că mă gândesc că toți tinerii se confruntă cu problemele astea, așa că noi dorim să exprimăm asta și să îi ajutăm să se elibereze cumva prin muzică.

Eu: Ok, deci cumva asta este de fapt povestea din spate!

Romina: Da, dar în același timp este și o poveste de iubire.

Eu: Chiar la asta voiam să ajung, știu că este vorba despre un stalker, dar nu mai știu exact cine este stalker-ul, fata sau băiatul, dar oricum mi se pare foarte interesant și mi-ar plăcea să îmi povestești puțin cam care este cronologia pieselor, cum v-ați gândit la piese?

Romina: Deci povestea în sine este despre o fată care este atât de îndrăgostită încât ajunge să fie un stalker . În povestea asta fata este un stalker, deși noi știm că în general băiatul ajunge să devină stalker. Fata este cea care se îndrăgostește orbește de un băiat, ajunge să sufere și într-un final ajunge să se piardă pe ea cumva. La finalul poveștii ajunge să fie un criminal. Și poți lua aspectul ăsta pe bune, că ea chiar este un criminal, sau poți să te gândești în sine că ea s-a distrus și personalitatea ei nu mai există și a devenit o influență negativă atât asupra ei, cât și asupra băiatului de care era îndrăgostită.

Eu: Cred că asta este orice dramă adolescentină în care cumva m-am regăsit la rândul meu. Știu că albumul începe cu piesa „Stuck in time” și se termină cu piesa „ I’m a criminal”.

Romina: Să știi că prima piesă scrisă e de fapt ultima.

Eu: Eu cred că foarte multe trupe scriu ultima piesă prima oară, aluzie fac la filmele The Lord Of The Rings, deoarece au ecranizat mai întâi ultimele cărți și ulterior primele. A fost un proces mai special de scriere a pieselor, de exemplu știu că mulți artiști s-au retras în tot felul de locuri ca să scrie. La tine cum a fost?

Romina: Vrei să îți spun o chestie foarte amuzantă? Tot ceea ce scriam, se întâmpla ulterior. Deci eu scriam versurile alea, ajungeam să simt cumva toate sentimentele respective și după câteva săptămâni sau luni, acele lucruri ajungeau să se întâmple. Ajungeam să le simt, să ajung complet la ele, deși atunci când am scris poate nu simțeam la fel de mult. Le-am simțit după. Scriam cumva automat, dar deveneau realitate.

 

Eu: E ca și cum ți-ai scrie visele undeva și ele se adeveresc.

 

Romina: În cazul meu, nu erau doar vise. Erau vise și coșmaruri pe are le-am proiectat cumva.

Eu: Logic! Trecând mai departe, vreau să îți transmit că mi se pare foarte de apreciat evoluția ta și voiam să te întreb cum ți se pare să ai aprecierea publicului atât de devreme? Faptul că tu ești deja în trupă de vreo 2 ani și sunt oameni care te apreciază deja, cum se simte?

Romina: Este extraoridinar! Nu știu ce ai putea să îți dorești mai mult, mai ales că eu sunt o persoană care comunică foarte mult . Vorbesc foarte mult cu lumea. Așa că, aprecierea publicului este pentru mine tot ce nu am primit eu acasă din perspectiva asta a muzicii. Normal că existau și mesaje negative, persoane care ne voiau răul care spuneau lucruri de genul „Ce mult țipă și asta!” sau „ Ăsta face solo-uri de 7 minute!” ș.a.m.d, dar și acelea au fost constructive și ne-au ajutat să ne dezvoltăm.

Eu: Crezi că ai tăi și-au schimbat și ei părerea? Consideri că sunt mai mândrii de tine acum că ai într-un fel succes? Cum e relația cu ei acum?

Romina: În totalitate, nu. Ei probabil își doresc în continuare să fac și altceva în afară de muzică, dar fac și altceva în afară de muzică, deoarece sunt la Facultatea de Marketing, dar cred că în viitor când mă voi pune și eu mai bine pe picioare și nu le voi mai cere lor absolut nimic, sper să vadă că pot să mă descurc și că drumul meu e acesta și dacă îți dorești cu adevărat ceva poți să o faci fără să ceri ajutorul nimănui.

Eu: Sunt total de acord cu tine! Iar fix de asta se leagă și ultima mea întrebare: ce sfat le-ai da persoanelor care incă nu au curajul să se afișeze și care au fost trase în spate de anumite persoane? Oamenilor cărora li s-a spus „Tu nu poți să faci asta”, „Ce o să faci cu pasiunea ta?”. Ce le-ai spune lor?

Romina: în primul rând, fă-o din frustrare față de persoana care ți-a zis că nu poți. Din toată descurajarea primită din partea oamenilor din jur este important să demonstrezi că poți. Și nu doar lor, în același timp îți demonstrezi și ție că poți să fii pe cont propriu și că poți să te ridici de oriunde.

Eu: Sincer, cred că asta ar trebui să învățăm toți deoarece de multe ori suntem împinși în spate de persoane care nu ne susțin sau chiar și de o voce din capul nostru care ne spune să nu o facem .

Romina: E o greșeală! Trebuie să îi dăm mute din buton! Nu ai ce să faci, trebuie să te lupți cu tine însuți ca să poți să faci ceva cu adevărat în viață. Dacă te lași păcălit de vocile din jurul tău, nu vei ajunge nicăieri!

Eu: Mulțumesc mult Romina! Cam asta a fost!

Romina: Cu mare drag!